În ultima vreme, substantivele în cazul vocativ sunt supuse unui tratament murdar: sunt îmbibate, fără voia lor, cu cratime care nu ar trebui să fie acolo. Cu alte cuvinte: substantivele în vocativ nu se despart prin cratimă.

Dar cum recunoaştem aceste substantive? (ne vom concentra în acest articol doar asupra celor care se termină în “o” ): dacă provin dintr-un adjectiv (proastă -> proasto, deşteaptă -> deşteapto, iubită -> iubito) şi dacă sunt de genul feminin atunci am dat peste un substantiv care se va scrie legat.

Totuşi când este corect să despărţim un cuvânt de “o”-ul buclucaş? Răspunsul este: când avem de-a face cu verbe. Dar şi aici descoperim două cazuri:

1. Unele verbe de conjugarea a IV-a (a veni, a reveni, a deveni) se termină în “o” la modul imperativ şi se scriu legat (vino, revino, devino)

2. Verbele tranzitive (cele care acceptă un complement direct) se pot lega cu cratimă de un pronume personal, persoana a III-a, numărul singural, genul feminin (pe ea, -o): ia-o (ia pe ea), ţine-o (ţine pe ea), dă-mi-o (dă mie pe ea). În cazul verbelor de la punctul 1 nu putem înlocui vocala “o” cu pronumele “pe ea” (ex: Vin-o acasă! / Vin pe ea acasă!). Astfel ne dăm seama când scriem (sau nu) cu cratimă.