Perle Evaluarea Națională 2015

Dacă la simularea de anul acesta spuneam că unora chiar nu le pasă ce scriu, iată că acum ne confruntăm cu o nouă categorie de elevi: cei nesimțit de proști. Accept faptul că vor exista în fiecare an greșeli făcute de drojdia sistemului educațional, dar acum parcă sunt la un pas de a scrie “versuri” de manele pe foaia de examen.

“O trasatura a basmului popular e ca umple capul taranului cu prostii cand e obosit dupa munca. Multi au luat, in viata reala, o megateapa, cand au incercat sa stea de vorba cu animalele”

“S-a suparat imparatul, nevoie mare” inseamna ca personajul avea probleme cu stomacul si trebuia sa manance multe fructe. In plus era foarte pofticios si n-avea de unde sa cumpere mere.

“Regele habar n-avea ca merele de aur te strica la stomac si insista aiurea pe langa pom.”

”DNA-ul o sa-i prinda si pe hotii de mere.ha ha ha”

”Una dintre ideile princiopale ale texului dat, cum ziceti dumneavoastra, este ca vor sa ne faca pe noi sa credem ca lupul fura de la print. de parca un animal ar putea sa fure. sa fim seriosi”

”Timpul actiunii este cand a vrut autorul sa fie, noi n-avem de unde sa stim ce a vrut el sa zica. putem doar sa presupunem”

”inima nu pleaca nicioada nicaieri, asa ca nu avea cum sa-i vina la loc…asta inseamna ca autorul a scris niste prostii – intrebati orice doctor”

“ziua internationala a iei este 1 decembrie ..adica asa ar fi normal sa fie ca e un produs traditional romanesc”

“ziua iei e cand vrea fiecare s-o poarte ca nu poti obliga pe nimeni”

“cratima asta se da mereu la examene si io nu am invatat despre ea ca am sperat ca anu asta nu se va mai da”

“P.S. daca mi dati nota mare si intru la liceul ala unde vrea tata ma lasa sa plec la mare. imi dati va rog o nota mare?”

sursa: stirileprotv.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Optionally add an image (JPEG only)