Reguli de folosire a virgulei

1. Se pune virgulă între părţi de propoziţie de acelaşi fel, atunci când nu sunt legate prin şi  ori prin sau.
Ex: Am învățat despre virgulă, punct și cratimă.

O excepție este situația în care și face parte din înșiruire. În acest caz se folosește virgulă.
Ex: Am învățat și despre virgulă, și despre punct.

2. O apoziție (atribut apozițional) se desparte prin virgulă de restul propoziției.
Ex: Elevul, Mihai, a învățat lecția.

3. Se pune virgulă după un substantiv în cazul vocativ.
Ex: Mihai, învață lecția!

4. Se pune virgulă după o interjecție.
Ex: Ei, ai văzut că se poate?

5. Se separă prin virgulă conjuncția așadar și locuțiunea conjuncțională prin urmare de restul propoziției.
Ex: A învățat, așadar, lecția.

Dar nu se separă prin virgulă conjuncțiile însă, deci și adverbul totuși.
Ex: A învățat deci lecția.

6. Se pune virgulă înainte de dar și de însă (atunci când are sensul de dar).
Ex: Elevul a învățat, însă nu și-a făcut tema.

7. Între subiect și predicat nu se pune virgulă.
Ex: Elevul era afară.

Excepție face face situația când între subiect și predicat se regăsesc alte părți de propoziție (în general complemente circumstanțiale) care se despart prin virgulă de restul propoziției.
Ex: Elevul, mai devreme, era afară.

Ar mai fi și alte situații, dar acestea sunt cele mai importante și merită reținute.

Bonus: este bine să puneți spațiu după virgulă, dar nu și înaintea ei (când tastați, evident).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Optionally add an image (JPEG only)